Artiști

Ella Bokor

Ella Bokor

… este fondatoarea proiectului MiniCellos, profesor asociat la catedra de muzică de cameră a Universității Naționale de Muzică București, organizator principal al CellEAST Festival și președinte al Asociației Culturale PlaCello, secretar artistic al C.N.A.T.R. şi profesoară la clasa de violoncel în cadrul Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti.

Ella este membră a ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio și Violoncellissimo, alături de care a realizat proiecte culturale și turnee naționale începând cu anul 2016, și turnee internaționale desfășurate în Irlanda, Vietnam și Moldova.

Dintre cele mai importante programe culturale, educaționale și festivaluri la care a fost invitată sunt: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, SoNoRo Conac, Klaipėda Cello Festival, Isa16, Villa Musica, Plovdiv Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul de Muzică din Salonic, Festivalul Meridian, SIMN, Cello Fundamento Vietnam, ConnectArts şi SoNoRo Interferenţe.